“Am văzut la vecini solar – iată așa începe istoria noastră. În Moldova, vecinii sunt sursa de inspirație. (râde) Anii trecuți, noi munceam la fel ca ei, dar recolta era diferită, fiindcă familia noastră creștea legume în grădină, iar vecinii – în spații protejate. Chiar la mijlocul verii trecute am rămas fără roșii și castraveți. Din cauza ploilor, legumele noastre au suferit, iar vecinii s-au bucurat de legume proaspete”, povestește Oxana Moraru.

Ecofarm Interviu cu Oxana Moraru Blog

“Chiar dacă eu am crescut în oraș și nu am avut posibilitatea să muncesc în grădină, să știți că în prezent chiar îmi place să am grijă de legumele și verdețurile din solar, să urmăresc cum se dezvoltă planta, cum înflorește și dă roadă. Încă învăț lucruri noi, care ajută la dezvoltarea sănătoasă a culturii. Și este mai simplu decât pare”, zice Oxana.

Ecofarm Interviu cu Oxana Moraru Blog

Oxana și Alexandru Moraru, de profesie ingineri-constructori, se numără printre familiile în care consumul de fructe și legume este foarte important, acestea fiind sursa principală de energie și vitamine.

“De multe ori nu ești sigur dacă legumele de la piață sau din magazin conțin sau nu pesticide sau nitrați, dar dacă le crești în propria grădină și ai grijă tu de ele, atunci poți fi convins 100% de acest lucru”, spune Oxana.

Fiind în concediul de maternitate, Oxana i-a propus soțului să cumpere un solar, în care să crească legume pentru întreaga familie. Și-a dorit ca cei trei copii să mănânce sănătos și să crească voinici.

La sfârșitul acestei primăveri, familia Moraru a cumpărat de la EcoFarm solarul și a sădit castraveți, leguma preferată a familiei, roșii, ardei și multe verdețuri. Astfel, pe lângă activitățile și munca zilnică pe care o depune pentru educarea celor doi copii mai mari și un copil pe care l-a adus pe lume cu puțin timp în urmă, Oxana a găsit timp să învețe și cum să aibă grijă de propria gradină.

Ecofarm Interviu cu Oxana Moraru Blog

“Chiar dacă suntem abia la început, ne putem lăuda cu roade bogate. Recomandăm cu încredere creșterea legumelor în solar. Munca nu este în zadar – ești răsplătit cu recoltă bogată, ești sigur de calitatea legumelor, acestea nu sunt afectate de condițiile meteo de afară și te poți bucura de legumele preferate oricând.”

Ecofarm Interviu cu Oxana Moraru Blog

 

Lasă un răspuns