Cea mai mare seră din România a fost inaugurată în județul Timiş
Cea mai mare seră realizată în România în ultimii 12 ani a fost inaugurată pe 19 octombrie în localiatea Biled, judeţul Timiş. Peste 2,5 milioane de euro s-au investit în…
UCIP-IFAD invită tinerii antreprenori, beneficiari ai Programului Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI), să participe la o vizită de studiu în Danemarca. Activitatea face parte din seria măsurilor post-creditare…
Olandezii au respins nemilos afirmația economistului norvegian, Eric Reinert, din cartea sa senzațională: „Cât de bogate au devenit țările bogate și de ce țările sărace rămân sărace”. Acesta a spus: „Europenii…
În goana după eticheta pe care scrie „produs organic”, fanii sistemelor hidroponice și susținătorii cultivării plantelor în sol s-au contrazis mult la acest capitol. Să vedem de la ce este…
Compania americană „Bowery”, care se ocupă de construcția fermelor verticale, a atras investiții de 20 mii de dolari chiar din prima etapă de finanțare a proiectelor. Sere urbane cu mai…
Compania finlandeză – Exsilio Oy a prezentat un nou concept pentru fermă, produs care nu necesită infrasctructură suplimentară și este ușor de transportat. Această fermă-container are o lungime de 13…
Ferma hidroponică MightyVine este situată în Illinois și furnizează roșii pe tot parcursul anului în Chicago și suburbiile acestuia. Tomatele care cresc în această fermă nu se deosebesc de tomatele…
Cea mai populară legumă pe care o găsiți în grădinile din Moldova este roșia. Roșiile nu sunt greu de cultivat, însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile, grindină, ploi acide, această legumă suferă foarte mult,…
People in Need (PIN) este o organizaţie non guvernamentală, non profit din Cehia cu reprezentanță în Moldova ce implementează un șir de proiecte inclusiv în susținerea și promovarea agriculturii ecologice, cu…
Andrei Fodor a deschis o afacere în domeniul agricol în satul său natal, Cărpineni, raionul Hîncești, pe când avea 26 de ani. Acesta a căutat și a găsit surse de…
Ce de făcut atunci când plantezi legume în propria grădină ani la rând, iar roade bogate nu mai reușești să strângi niciodată, din cauza condițiilor meteo sau a dăunătorilor? Noi…